miercuri, 30 decembrie 2009

Offf, un nou moment de bilantz... :)

Sponsori:

Fratilor, a mai trecut un an... Hai sa vedem cat de scurt pot sa fiu in acest... "Offf, un nou moment de bilantz", ca nu mi-a venit sa-i zic altfel. Ajungem si la alea personale, rabdare, dar incepem cu alea oficiale care m-au afectat. Pai m-a enervat profund, dar afectat relativ putin, criza asta financiara. Am umblat prin niste job-uri anul asta si un pic anul trecut.

Cineva acolo sus m-a iubit caci, ca un facut, am fost mereu cu un pas inaintea crizei. Am ajuns in Antena 3 cand inca nu era f. groasa (anul trecut) si am plecat dupa cateva luni voluntar, adica asa am vrut eu. Din motive relativ obiective dar bine intemeiate. Dar m-a enervat totusi criza, caci a marcat f.f. multe in jurul meu, mai ales presa si bineinteles tzara.

Ce m-a mai marcat anul asta au fost alegerile prezidentiale, care n-au prea iesit cum am vrut eu. Voiam jos Base' pentru ca eu cred ca o parte din degradarea societatii i se trage si domnului de la Cotroceni. Dar a zis ca va fi un presedinte al tuturor romanilor deci l-am adoptat, ca ce sa-i fac. Pacat ca nu mai candideaza odata ca i-as mai fi dat odata cu placere un vot negativ, haha. Bine, nici Geoana n-ar fi fost o varianta dar ma rog... ai retinut ideea :)

Semi-personale - am castigat o bursa de o luna la Bruxelles. Am cunoscut oameni pe parcurs. Apoi m-am reintors cu job-ul intr-un loc drag, un radio in care sunt si acum.

Am petrecut un timp de calitate spun eu, uneori, inclusiv in fata laptopului. Mi-am dedicat o perioada acceptabila blogului si nu regret caci v-am cunoscut pe voi iar voi pe mine. E si asta o forma de contact de care, poate, in viata de zi cu zi nu ai parte. Viata mea, una peste alta, e destul de ok asa cum e, si chiar voiam sa scriu ceva pe tema asta. Adica, sincer, de ce m-as insura sau as face copii daca mi-e f. bine asa cum e??? (Daca ai timp si chef poate-ti spui parerea macar pe tema asta...)

Personalele acum. Pai fara sa intru in detalii, 2009 mi-a consolidat intr-un fel despartirile vietii mele dar a adus si altele noi. Deci m-am cam tot despartit in 2009 :) Destul de naspa, pe alocuri dar probabil spre sigur, asa a trebuit sa fie... E maxim ce pot spune, ca sunt spioni peste tot, hihi. Mi-am consolidat in schimb prieteniile cu vechii amici dar am cunoscut si oameni noi si f. interesanti, care imi sunt suficient de apropiati.

Asea... Pentru 2010?? Imi doresc sa nu mai ajung f. sef, prea curant pentru ca, repet, viata mi-e suficient de ok. Imi doresc sa am sansa sa cunosc in continuare oameni faini. Asta cu "sa fim sanatosi noi si-ai nostri" o stii, deci n-o mai bag... Nu vreau sa castig mult mai multi bani ca in prezent. "It's like the more money we come across the more problems we see", asa e o piesa a lui Notorious B.I.G. Sau nu din job. Poate la loto... poate la jocuri de noroc, hihi... Cine stie :)

Imi doresc ca cei din jur sa fie in continuare cel putin la fel de buni cu mine. E f.f. important caci sunt un om care-si trage energiile pozitive din chestiile sociale, fie ele reale sau virtuale. Imi doresc sa le fie bine si prietenilor mei din offline si voua tuturor, caci pe multi va consider deja prietenii mei.

Si-mi mai doresc in echilibru bun intre online-ul care ma acapareaza, fie el blogging sau nu, si viata asta a voastra, cea reala cum ar veni.

Deci nu-mi doresc prea multe asa ca sunt mari sanse sa se si indeplineasca. Ceea ce va doresc si dumneavoastra. Mnoa, mai scurt de asa n-am putut fi... Hai, La Multi Ani si bafta-n toate!!!


Vezi si:
- Ce problema am cu blogurile de fete
- Fetele cu care ma cert eu
.
Twitter
Facebook

5 Pareri. Comenteaza:

Spirocheta spunea...

La multi ani si tie si la anu' pe vremea asta tot asa de multumir sa fii. :D

judy spunea...

LA MULTI ANI si tie si...sa ai parte de tot ce -ti doresti!!!!Sa ramai intodeauna TU!Sa ne citim cu bine si la anul(adica sa te citesc)!!!Sa fii iubit!!!

addamissia spunea...

He, ce ne-am potrivit cu bilanţul :)))). Io m-am chiunuit 2 săpt să-l scriu. Eh, a trecut şi anul ăsta, am mai îmbătrânit un pic...Important este ca şi la anul să o ţinem tot aşa, ba chiar mai bine, să râdem, să glumim, să fim sănătoşi. Dă-o naibi de criză, să fie la ei acolo. Hai să-mi trăieşti. Ne vedem după ce ne trezim din şpriţuială :)))) . La Mulţi Ani, Cippy!

High Heel Walker spunea...

Cu ce sa incep?
1. Mi-ai scos caprioara! Deci la faza asta, nimic de bine... ai taiat-o de Craciun?! :-?

2. De insurat si copchii: Au inceput rudele/prietenii sa te streseze?

3. La multi ani! si tie si blogului :D. Bea cu masura! :))

celine spunea...

hug? lipicios? :)
take care!
don't be afraid, you don't have to be okay.

Trimiteți un comentariu